Timpul ... trece

Ne amintim cu drag de perioada copilariei cand totul era bun pe Pamant, si parca nu exista raul deloc, totul era dincolo de imaginatia noastra limitata de acele vremuri.
Stiam ca daca alunec si cad o sa fac buba dar o sa ma fac mare si o sa imi treaca, stiam ca daca vreau sa ma fac mare trebuie sa mananc si sa dorm la amiaza, stiam de asemenea ca oamenii betivi sunt oameni rai la fel ca si doctorii care gaseau o rezolvare la orice cu cel mai mare dusman  al nostru la acea vreme si anume injectia. Era perioada in care stiam ca exista balauri si in basme aflam ca pot fi omorati de cineva cu puteri supranaturale. Mai stiam ca dintre toti copiii cu care ma jucam unul era prietenul cel mai bun cu care mergeam la scoala in fiecare zi si cu care ieseam la joaca, faceam o gramada de prostii si multe ineptii care la momentul potrivit pareau “misto”. El era si colegul de banca si cu el eram si vecin in autocar atunci cand mergeam in excursie si amandoi juram ca vom fi mereu cei mai buni prieteni. Tot pe atunci consideram ca e “misto” sa am prietena si rusinos si timid ma intalneam cu ea foarte putin deoarece nu era chiar asa de importanta.
Dar…
Am crescut si am ajuns la o varsta intermediarasi cercul de amici s-a marit considerabil, dar prietenul cel mai bun e tot acelasi doar ca acum nu mai iesim la joaca, nu ne mai petrecem chiar tot timpul impreuna, dar acum merg cu el la liceu, iesim la cafea sau la tigara in spatele blocului seara tarziu,  si discutam despre lucruri care ne apasa sau care ne framanta si nu ne lasa noptile linistite. Descopar usor usor ca drumurile noastre incep sa se orienteze diferit .
Acum oamenii betivi nu ii mai vad ca pe niste oameni rai, ma uit la ei si imi e mila si ma doare cand ma gandesc ca singurul mod in care se pot rupe de realitatea crunta in care traiesc se gaseste pe fundul sticlei. Am descoperit ca frica de injectii nu mai e asa de mare, acum unii prieteni chiar le folosesc foarte des si fara ajutorul doctorului, iar  agentul de politie care candva ma invata politicos sa trec strada pe la trecerea de pietoni  si cu capul in jos si rusinat ii multumeam si fugeam inapoi la joaca, acum e doar un grasan enervant care nu ne lasa sa bem bere in fata blocului si ne certam cu el ca si cand ar fi un pustan de la bloc.
Ajunsesem sa cred la un moment dat ca ma voi indragosti o singura data si voi primi acelasi tratament inapoi de la respectiva persoana , ca totul va fi frumos si va ramane asa toata viata, fals.
Dar…
Am ajuns la o alta perioada a vietii in care din nou lucrurile stau altfel, prietenul cel mai bun ajunge sa fie doar o cunostinta cu care ma vad rar, sau cu care uneori imi beau cafeaua, fie ca suntem doar noi sau e si cu gasca cu care iese. E placut poate as face asta mai des dar nu am timp si simt ca am alte prioritati.
Acum nu mai vorbim de politie sau militie, ii zicem garda cu care ne vedem in trafic sau la prieteni acasa la 6 dimineata, desi dor, lucrurile astea se intampla inevitabil. Cand merg pe strada si vad un betiv sau un drogat prefer sa intorc capul si sa ma uit in alta parte, nu imi mai pasa sau nu mai am timp sa imi pese ba chiar la un moment dat imi este scarba, la doctor merg doar daca am ceva grav si trebuie neaparat. Acum e placut sa intru in contact cu diferite persoane si imi place sa descopar noi lucruri si le asimilez ca atare, discutii interesante sau copilaresti care te duc cu gandul departe, acolo unde linistea te cuprinde aproape in totalitate, acolo unde ai putea sa inchizi ochii si sa iti doresti sa nu se termine niciodata.
Am invatat ca nu trebuie niciodata sa cer persoanelor de langa mine sa se schimbe dupa bunul meu plac, ci sa o accept asa cum sunt in baza unor compromisuri reciproce pentru a se putea ajunge la un consens. Evindent, lucrurile nu ies asa cum trebuie sau asa cum imi doresc  si se mai incheie o noua pagina din viata mea ramanand cu regretul ca nu stiu ce s-ar fi intamplat daca…
Dar…

Numai bine.

Diferite stari

Am ajuns sa realizez ca se intampla numai lucruri de cacat in ultima vreme si toate astea destul de brusc privind dintr-un moment in care linia pe care mergeam era dreapta si oarecum simteam ca urc, si as fi putut sa fiu mort de beat si linia tot dreapta era si nici macar urechile nu mi se infundau odata cu ascensiunea catre ceva ce putea face diferenta, ceva care ar fi putut fi extraordinar. S-a intrerupt brusc si desi treaz si atent, meticulos si precaut nu am reusit sa o mai gasesc, in orice directie ma uit nu mai este, si daca e o vad intrerupta ca si cum ar spune "depaseste daca esti sigur daca nu stai acolo". Siguranta asta fiind destul de fragila, aleg sa stau si lucrurile intentionat se intorc impotriva mea si ma arunca in neant fara directie si fara sens, Pamantul incepe sa se invarta invers si asta nu era un lucru rau daca intineream si imi puteam corecta greselile si deciziile bune sau proaste din trecut, nu se intampla asa, desi lucrurile parca merg invers de fapt totul merge inainte mult prea repede si nu reusesc sa inteleg nimic.
Asa am ajuns sa cumulez in interior atatea ganduri si sentimente pe care nu le pot explica si pe care nu le pot impartasi nimanui pentru ca oricum nimeni nu ar intelege pentru ca toti sunt superficiali si cred ca daca te sustin ridici capul din pamant si dansezi macarena. Mi-am facut ordine in ganduri si din tot ce am gandit am ajuns sa vad doua categorii si anume ura si dezamagire. E destul de trist ca listuta mea e de fapt un servetel sau un colt de caiet dictando din clasa a 2a pentru ca loc pentru lucrurile bune nu mai exista, nu plang nu e chiar totul negru si nu sunt nici emo, sunt concluzii la care poti sa ajungi si razand, si stand cu un deget in nas.
Per total toate par cam de cacat, da pana la urma pot sa vad partea daca nu buna, macar amuzanta a lucrurilor mici care se intampla, am cazut de pe o scara si mi-am julit degetele ca sa nu cad in cap, partea buna e ca as putea sa sparg o banca fara manusi fara nimic pentru ca nici macar nu mi se pot lua amprentele, tare nu? si desi imi e frica de inaltime, job-ul m-a facut sa trec peste si am invatat sa nu ma mai uit in jos, astfel niciodata nu sunt prea sus ca sa imi fie frica.
Mi-am dat seama ca fiecare pas il tine minte pe cel din spate si asteapta cu nerabdare sa il cunoasca si pe cel ce urmeaza.

Numai bine.

Metrorex impotriva hotilor

Chiar nu e vreo campanie impotriva hotilor si nici nu as lauda un astfel de lucru pana la urma fiecare traieste cum poate asumandu-si riscurile de rigoare. Se poate fura legal sau ilegal depinde ce te excita mai tare.

Noua mea problema raportata la ce cacat se mai intampla in jur a fost declansata de metrorex. Cea mai rapida metoda de a circula in Bucuresti e cu metroul, un lucru bun si chiar foarte util asta o stie toata lumea, daca e greva la metrou o sugem, bullshit! (iar cacat de bou). Trecand peste toate lucrurile evidente, vroiam sa spun ca eu ma deplasez pe linia pe care circula trenurle vechi mazgalite si ruginite. Si nu asta ar fi problema de frumusete ca doar nu dorm cu ele in pat si nici nu le duc la fotograf, dar e o galagie infernala in ele incat nu prea poti sa discuti normal cu o persoana, trebuie sa tipi si sa gesticulezi si automat se creeaza o harmalaie si daca esti sensibil te panichezi si mori dracului pe acolo.

Sa ne gandim la urmatoarea situatie: 

" Se urca in metrou TONY care vrea sa ne jefuiasca pe toti sa ne lase in pula goala pe acolo. Cu mana tremuranda pe pistol (presupunem ca e super dotat omul) sta linistit si asteapta sa plece din statie. La momentul potrivit scoate pistolul, il ridica in aer si zice: Toata lumea la pamant! Asta e un jaf!!!!! . In toata galagia aia eu nu il aud si ma doare fix in cur ca e un nebun care topaie pe acolo si imi vad de ale mele, la fel fac si ceilalti, o babuta mai grabita se duce si il intreaba: Coborati la prima? , Moment in care omul ar putea sa lesine de nervi sau sa isi dea una in mufa ca s-a facut de cacat, si rosu la fata pleaca si se sinucide.

Numai bine.

Ilie Moromete

Dupa o saptamana foarte activa in care scoala si-a facut simtita prezenta mai mult ca niciodata in programul meu si o saptamana in care am avut parte de  lucruri deosebite ajunsesem sa inchei saptamana totusi cu zambetul pe buze si parca intr-o liniste prea ciudata. 

Asa ca a inceput weekend-ul care dupa prognoza meteo se arata unul destul de linistit tinand cont de faptul ca in mare parte ploaia ne va tari inapoi in pat si va contribui la odihna dupa care tanjeam, dar ulterior aveam sa descopar contrariul.

Dupa o noapte agitata si un somn nelinistit ma trezesc sambata de dimineata, ma duc repede ma spal, si ies grabit pe usa cu sireturile desfacute si camasa incheiata doar la cativa nasturi, cu cureaua intr-o mana si tigara in partea cealalta. Da ma grabeam, nu eram in intarziere, nu trebuia sa ajung nicaieri la o anumita ora, doar ca nu mai aveam rabdare, aproape stricasem un lucru, care nu era al meu si de care trebuia sa am grija mai mult decat orice. Si am avut, dar am avut si putin ghinion, plec repede, incet incet imi aranjez cum trebuie hainele pe mine si reusesc sa mai aprind inca o tigara. Ajung la centrul de reparatii rosu in obraji si agitat, lucrurile par sa se rezolve cand in momentul imediat dupa ce am respirat usurat imi zice ca nu se poate face nimic. Cu o falca in cer si una in pamant plec la alt centru de reparatii, ajung in fata unei cladiri mari si vechi, cu multe spatii inchiriate la parter si cu o privire sceptica intru in respectivul magazin imi spun of'ul. Doamna de acolo rezolva problema destul de repede si ma lasa sa plec linistit la treaba mea. Timpul trecea lent si era rabdator cu toti si cu toate, ajung la spalatorie si ma asez linistit la umbra pe un scaun si beau prima gura de cafea si cu un ziar in mana asteptam cu calm sa mai tai ceva din agenda.

Ma uit la ceas inca era devreme si aveam o zi lunga la dispozitie sa imi rezolv problemele care s-au strans pe parcurs. Destul de lent a mai trecut o zi in care soarele a plecat in vacanta pentru cateva momente si a lasat in loc ploaia care a avut grija sa murdareasca totul la loc. Desi programul a fost prelungit mult peste asteptarile mele la ora 22:30 in pus ustensilele deoparte si am incheiat o alta zi din viata mea in care totul a decurs conform dorintelor mele, totul s-a putut face fara graba si fara stres.
Duminica ma trezesc dis de dimineata si plec usurel pana la tara sa rezolv mici treburi, o vreme placuta, o noua zi incepuse si ma asteptam as fie ca cea de dinainte. Ajung devreme acolo parintii mei ca de obicei au intarziau si parchez sub umbra unui nuc si ma dau jos sa fumez o tigara, timp in care un batranel se apropie sfios si cu o voce groasa si imbatranita imi cere o tigara. Scot pachetul, dau un vant pachetului sa iasa o tigara si cu mana tremuranda ia tigara din pachet, multumeste politicos si se aseaza pe iarba la umbra nucului cu catelul langa el. Incepe sa fumeze si imi zice ca ii prinde bine mereu o tigara buna. Stau putin si ma gandesc si zic da! El e Ilie Moromete asa cum mi l-am imaginat eu atunci cand am citit cartile, un om simplu de la tara care parea ca stie si ca ascunde multe.
Dupa care a inceput maratonul, am alergat in toate partile posibile si simteam ca nu voi reusi sa duc totul la bun sfarsit, zi in care am avut o singura ora de relaxare sau poate nici o ora totul era conditionat, cu o ultima suflare am reusit sa inchei in timp util dar tot am intarziat plecarea spre Bucuresti. M-am uitat la ceas si era ora 19, speram sa nu fie bun si speram sa nu fi trecut inca o zi pe care sa nu o simt care sa nu imi lase loc de nimic altceva ... timpul nu mai avea rabdare.


Numai bine.