vineri, 31 iulie 2009

Imi e dor...

Sincer, imi e foarte dor de copilarie si nu de faptul ca eram eu mic si ca tot ce exista mi se cuvenea mie, ca mi se acorda atentie sau ca eram mezinul familiei si eram tinut intr-un norisor de puf si puteam sa vad tot ce se intampla, si sa am posibilitatea sa nu particip decat la ce imi era benefic. Nu.
Imi e dor de toate prostiile pe care puteam sa le facem, nu am fost intocmai un ingeras, ba chiar eram un pui de dracusor, daca nu mai erau prostii de facut stiam sa cad sa-mi sparg capul sa ma julesc, sa bocesc, imi e dor de prieteniile care se legau atunci cand chiar daca eram poate rautaciosi dar nu stiam adevaratul sens, in sufletele noastre eram aproape puri, nu exista dusmanie, barfa, eram unul pentru toti si toti pentru unu, era frumos. Imi e dor de drumetiile cu bicicleta prin padure, imi e dor de mersul la sanius cand eram infofoliti pana ni se mai vedeau doar ochii, imi e dor de momentele cand radeam fara oprire si nu ne pasa de cei din jur, imi e dor de clipele cand plecam cu corturi departe si nu aveam cum sa conducem pentru ca poate nici la pedale nu am fi ajuns, si vroiam sa plecam pe cont propriu si ne distram ca si cum ar fi fost ultima data, la un moment dat chiar a fost ultima data...
Chiar imi e dor, nu aveam griji, aveam parte de cele mai sincere prietenii, imi e dor si de 'timiditatea' aia cand vedeai o fata care iti placea si nu aveai decat 8-9 ani si nu stiai cum sa te duci ce sa ii zici ca iti place de ea, am petrecut cele mai frumoase momente, pot spune ca am avut o copilarie incredibila daca as sta sa povestesc mi-ar lua foarte mult timp sa le pun mai intai pe foaie si nu as sti de unde sa incep, dar stau si imi aduc aminte si incep sa zambesc si parca zambeste si sufletul meu.
Desi lucrurile astea ma fac sa zambesc ma dor in acelasi timp, am crescut acum suntem toti mari, unii lucreaza, unii sunt studenti, acum toti si-au facut alt drum, poate corect, poate gresit, si eu mi-am facut un alt drum, dar stiu sa ma uit si in spate si parca nu as lasa nimic, dar era normal ca la un moment dat sa nu mai fie ce a fost odata, nu o sa te mai poti distra cum o faceai, cand razi incerci sa razi mai elegant acum tii cont de parerea celorlalti, ne intalnim rar si cand ne intalnim nu e nimic special, parca totul e un mare fas. Ce doare cel mai tare e rautatea lor pe care am descoperit-o cand am incercat sa intru in grupul mai mic care s-a format dintre prietenii mei cu care odinioara as fi impartit si un bob de mazare. Ce am descoperit? un grup disfunctional bazat pe interese, unde rautatea si dusmania sunt la ele acasa, la fel si barfa, ca grup se indreapta spre nicaieri, toti se injura si se vorbesc de rau in spate si cand se intalnesc sunt cei mai buni prieteni, e dureros ma simt vinovat sa fac parte din asemenea grup, ma simt vinovat fata de ceilalti si nu poti sa intervii cu nimic oricum tu esti un 'outsider'.
Ma doare ca nu mai suntem copii, nu suntem oameni mari, multi inca nu s-au maturizat desi ei sunt total de alta parere, nu nu suntem oameni mari chiar daca avem servici, chiar daca terminam facultati sau poate suntem pe la jumatate.
In timp ne pierdem toti, ne pierdem in lume, ne pierdem unul de celalalt, sau ne pierdem de trup, ii vom avea in suflet pe toti pe care ii dorim.
Imi e dor de prietenii mei de atunci, imi e dor de zbuciumul copilariei, imi e dor de o lume utopica as putea sa spun daca ma gandesc la tot ce a fost. O sa imi fie dor mereu...


Numai bine...

luni, 27 iulie 2009

Bun venit


Salutare,


Bine ati venit pe acest blog, sper sa ne distram.

Ne auzim curand.