Romania, tara incompetentei

Da, stiam ca putini sunt oamenii care isi fac treaba cum trebuie in tara asta si acum imi e foarte clar ca secretarele de la poli nu fac parte din acest grup restrans. Dupa ce birocratia lor iti aduce nervii la pamant, te trimit sa plimbi ca boul(vaca) o foaie prin toata politehnica de la leu la rectorat la leu si tot asa le mai si pierd ca idiotii. Cum e posibil ca la o facultate de profil tehnic sa nu existe o baza de date, sa nu se poate face un transfer electronic pentru plata taxelor? Uite asa, de ce sa nu te chinui sa le dai lor niste bani, ca doar le faci o favoare, nu?? ca mai apoi sa iti piarda chitanta sau sa umbli cu o cerere de colo colo, pentru ca trebuie sa iei 10 semnaturi, sa o inregistrezi si dupa o luna sa te trezesti ca nu apari pe listele cu studenti? Iar cand te duci sa intrebi: bai oameni buni eu mai sunt studenta la voi si daca da, in ce grupa? primesti raspunsul cu nonsalanta: da, dar cred ca ti-am pierdut cererea si chitanta, nu stim in grupa esti, mai intreaba si tu. ?!!?!? Desigur ca situ facultatii e la fel de inutil ca si secretarele, nu numai datorita faptului ca de 3 zile nu mai functioneaza, dar informatiile nu sunt actualizate decat o data la 5 ani sau atunci cand trebuie sa mai platim vreo taxa. dar asta e..traim in Romania, restul il stiti si voi
Multumesc mult z0ner pentru ca mi-ai dat posibilitatea de a posta pe blogul tau si imi cer scuze ca a trebuit sa incep prin a-mi exterioriza frustrarile.
LE: situatia s-a rezolvat, desigur, fara ajutorul lor si fara sa aud macar un scuze

De cacat bre!

Speram, conform spuselor cimpanzeilor de la INMH că vom avea o toamnă lungă şi călduroasă după o vară în care seceta ne va lăsa să murim de foame, fals, speram deci că vom avea o toamnă călduroasă, după o vară care mie mi s-a părut ok, nu a fost chiar secetă, am zis că poate a fost totusi o greşeală a celor de la INMH, dar o toamnă călduroasă ar fi fost de vis, din nou nu a fost aşa. A fost o minciună care, în diverse domenii a avut influenţă, se spera că turismul balnear va merge până undeva în octombrie, ţăranii s-au crizat când au auzit că vine seceta şi iar cultivă pulă şi tot aşa.

O vreme plăcută care brusc s-a schimbat, s-a făcut frig, deci nu "frigut" cum le place unora să alinte diverse cuvinte ale căror efecte sunt de căcat (problemuţe, râuţ, picioruş de damă care poartă 44, sau, gen a călcat într-un găinaţ de câine!), frig al dracului, a început să plouă încetişor şi mărunt, cum ar zice bătrânii "Plouă mocăneşte", urăsc perioada asta a anului din mai multe motive, cum ar fi:

1.1 Frigul care e peste tot, pe stradă, în casă (radetul - agentul termic adică, vine la fiecare în casă câte o oră cu un reşou, cred, încă îi aştept să ajungă şi la mine)
1.2 În RATB (după ce că e al dracului de frig, unii reuşesc să transpire şi chiar vor să ştie şi alte persoane, că da, ei pot transpira şi în asemenea condiţii)
1.3 Mucii - da, curge mucii şi trebuie să avem mereu şerveţele, mâneci la îndemână, eventual o limbă mai lungă care poate rezolva problema (sunt copiii ăia mici înfofoliţi cărora le e atât de frig să scoată mânuţele din buzunar asa că rezolvă problema în stilul limbist.
1.4 Frig plus ploaie = ceată, carosabil alunecos + şoferi români = accidente grave sau tamponări uşoare, multe, concluzia prea mulţi idioţi la volan.
1.5 Trebuie să te îmbraci gros, avantajul multor persoane: toată lumea e grasă
1.6 Vine decembrie, îmbătrânesc, vin sărbătorile cu tot cu vânzoleala iritantă la un moment dat, zecile de telefoane de "bLamMltiAni" şi întrebări gen "eu cu cine votez?" legate de vestitul revelion.
1.7 Toată lumea e roşie la faţă, ai zice că vezi pe stradă numai oţetari cu obraji roşii, urechi roşii, nas roşu.
1.8 Fie că eşti într-un local, în ratb, metrou, stradă toţi mamelucii au impresia că sunt singuri in public şi tuşesc, strănuta etc. şi tu ca un bun cetăţean absorbi informaţia bolnavă şi devii zombi ca şi ei.
1.9 Se împute traficul la maxim, cum toată lumea îşi permite o maşină în ziua de azi, din comoditate maximă şi bolnavă toţi se urcă în maşini şi pleacă spre servicu sau şcoală uatevăr şi în loc o călătorie comodă, au parte de nervi, claxoane, ambuteiaje, în cazuri extreme poate şi câţiva pumni, 2-3 picioare şi injurii adresate reciproc.
2.0 Vremea închisă, umezeala şi natura aflată în comă în drumul ei spre moarte scoate la iveală latura urâtă a Bucureştiului. E perioada în care oraşul arată cel mai urât posibil, toate blocurile sunt din ce în ce mai jegoase, străzile şi trotuarele sunt din ce în ce mai murdare datorită construcţiilor neterminate de ani şi ani etc.

Toate par negre în momentul de faţă, dar să privim părţile bune, avem un guvern stabil, politica şi economia merg strună, noi găozarii de rând trăim excepţional.

Numai bine!

One fucked up day

Ma trezesc dimineata si cu ochii umflati de somn o intind spre baie, ma impiedic de prag, nu nimeresc clanta (damn! tarziu m-am culcat), ma spal cu apa rece ochii incep sa arate normal, ceata care imi acapara privirea si imi adauga o ceata alaturi de o imagine dublata a cadrelor pe care incerc sa le disting. O cana cu cafea parca ma atrage in bucatarie, dintr-o data ma simt ca in reclama aia idioata de la jacobs si las brusc mersul ala dupa miros ca gaina dupa boabe, si ma duc sa iau prima gura de cafea care reuseste sa imi descreteasca fruntea. Ceva nu e in regula si parca lipseste ceva, ma uit la mana stanga si imi vine sa o rup sa arunc cu ea departe, brusc imi dau seama imi lipseste tigara din mana. Dau fuga pana in buzunar si-mi scot jumatatea, simt ca se petrece o mica orgie de dimineata intre noi trei, damn this is good shit. Pe cat de nasoala e dimineata in general simt cum se scurg clipele cu rapiditate, si eu parca mai tare ma afund intre pernele fotoliului, dar trebuie sa plec.

Ies ametit si grabit pe usa, nu reusesc sa nimeresc butonul de la lift asa ca decid sa o iau pe scari, ma sprijin de balustrada, pantofii fug in toate partile parca nu imi asculta picioarele, nervii de otel ma ajuta sa fiu calm, reusesc sa ies in strada ma uit in toate partile, dau toti peste mine si ma invart in cerc ca un copil pierdut in NY. Ma duc grabit intr-o anume directie, inca nu stiu de ce, dar totusi acolo ma indrept, in toata agitatia ma lovesc de oameni, de alte obstacole, ma simt ca intr-un bol de sticla unde toti cei din jurul meu incearca sa escaladeze marginile iar in alunecare ma lovesc pe mine, ma simt ca o fantoma, toate parca trec prin mine, ma simt nevazut si neobservabil, toate loviturile astea ajung pana undeva inauntrul meu si desi stiu ca durerea este una de durata ea dispare la fel de repede cum se resping loviturile. Inca nu stiu de ce dar ajung la metrou, ma uit ametit la oameni care stau pe jos si dorm, parca ii invidiez si m-as aseza cu ei sa trag un pui de somn. Ma rezem de un stalp si deschid ziarul, nu stiu de ce, nu-mi amintesc cum a ajuns la mine, vad acolo toate relele care s-au intamplat de ieri pana azi, brusc incerc sa ma gandesc, ieri?, ce ieri?, nu-mi aminesc sa fi trait ieri. Dupa cateva minute vad farurile metroului cum vin spre peron, ma indepartez putin cu gandul sa nu ma calce autobuzul, se deschid usile, intru, incep sa ma dezmeticesc, cu ziarul in mana ma uit in jur, vad ca e destul de liber, imi permit sa ma asez pe un scaun. Cu un ochi in ziar si cu celalalt in jur vad o figura cunoscuta, da e o fata frumoasa care ma intalnesc in fiecare zi in acelasi loc, ma gandesc brusc, wow tot robot?, imi arunc ochii in ziar, dau de pagina cu horoscop si incerc sa imi aduc aminte de horoscopul din ziarul de ieri sa vad daca s-a potrivit, sunt asa de bulversat de ce se intampla, imi trec prea multe prin cap asa ca o las balta. Incep sa vad oameni amarati cum se urca in metrou, obositi din ture de noapte, poate murdari, poate adorm pe scaun dupa o noapte de munca, sau poate lucreaza in constructii si noaptea trecuta nu i-a ajuns sa isi odihneasca trupul, oare cat va rezista organismul lui?, imi e mila de ei, ma uit la chinezii care au venit tocmai din cealalta parte a lumii sa se speteasca muncind in praf tocmai la noi, da si ei adorm pe scaune, vad oameni care stau si se gandesc si ba sunt incruntati, ba zambesc, ba sunt sobri, ii macina problemele, sau poate ziua de ieri a fost un esec, sau, poate ziua de astazi va avea un final nu tocmai fericit. Ma intorc scarbit la ziarul meu, imi pare rau de toti, imi pare rau si de mine, oare lor le pare rau de mine?, nu stiu nu ma intereseaza, daca ar fi vina mea ca lucrurile sunt asa cum sunt as fi disparut demult.

Din reflex ma ridic de pe scaun si ies din autobuzul care de fapt era metroul care merge la capatul Bucurestiului. Urc pe scari, vad cum oamenii isi trec abonamentele prin aparate, ma controlez in buzunare si vad ca am si eu unul, oare l-am folosit? sau chiar sunt fantoma si am trecut liber?, nu reusesc sa imi dau seama. Ajung la chioscul de langa statia de metrou, ma saluta vanzatorul, ma cunoaste, in fiecare zi trec la el sa imi cumpar tigari si cateva fructe, dar niciodata nu stie ce tigari trebuie sa imi dea, ma bucura faptul ca de fieare data imi zice " tot marlboro? " zic nu, si ii zic ce sa imi dea. Plec de la magazin si merg, totusi nu ma uit in jur, nu stiu pe unde trec, ma gandesc dintr-o data sa ma uit inapoi, nu vad pe nimeni pe strada, nu stiu de ce m-am intors, ma intorc din nou sa plec la drum, vad in fata mea o cladire mare, intru si imi recunosc sala de birouri. Intru acolo zambind salut pe toata lumea in aceeasi ordine ca in fiecare zi, dar de fiecare data am impresia ca am schimbat ordinea.

Mai beau cateva cafele, reusesc sa imi revin complet, zambesc, e o zi noua si traiesc, incepe rutina de birou, glumele si discutiile cu colegii si cu sefii ma mai scot din monotonia calculatorului.


Se termina o noua zi pana la urma, ma indrept grabit spre metrou, totul este lucid acum, iau adevarul de seara, intru in metrou astept cu nerabdare sa ajung acasa, aceeasi aglomeratie, ma strecor printre toti, doar nu vreau sa fiu lovit si imbrancit. Stau cu un ochi in ziar si cu un ochi pe panoul care anunta urmatoarea statie, abia astept sa ajung la destinatie. Ma dau grabit jos din metrou, ajung la bloc, salut catelusii care se invart pe acolo si urc grabit. S-a dus o noua zi, sper sa nu mai vina si maine. OPRITI TIMPUL !!! va rog.


Numai bine.

Servicii si calitatea lor

Dupa cum stim de cele mai multe ori la noi in tara serviciile sunt de cacat. Nu trebuie sa generalizam, dar cam asa este. Si o sa dau un exemplu care mi-a futut creierii timp de 3-4 ore.

Cred ca stim toti de brand-ul Dell, dupa parerea mea si a multora produsele lor sunt de calitate. Asa ca la birou la mine avem un server Dell, dar care are cam putin ram. Orice incercare a noastra de a face upgrade de memorie cu produse luate din magazine a esuat pentru ca nu se potriveau, erau anumite tipuri de placute, bla bla. Solutia cu care am venit eu sa mergem pe sit-ul Dell Romania, sunam la suport si vedem cum rezolvam cu ajutorul lor. Zis si facut, intru pe site, vad acolo ca se ofera sa te ajute sa iti faci upgrade la diferite componente, dau pe contact si sun.

Imi raspunde o gagica, imi zice in engleza cine e si ce face, zic bun, vreau la suport in Romania. Imi da numarul de suport din tarisoara noastra, sun acolo, imi raspunde robotul in romana, imi vorbeste el frumos cat astept, pac imi raspunde unu Brian, tot din Anglia. Zic hai sa vorbesc cu asta, si omul super de treaba discut cu el, punem la punct cam tot, ii dau mailul meu imi raspunde imediat, doar ca imi explica un lucru, anume el nu face vanzare si nu are cum sa ma ajute asa ca va trebui sa discut cu distribuitorii lor si mi-a indicat asesoftul.

Deschid mailul, mi-a detaliat modelele de memorie care ar fi bune si un numar de contact Asesoft Distribution.

Sun la Asesoft Distribution, le povestesc si alora de unde pana unde am ajuns la ei, ce am nevoie, si mi se raspunde ca nu am sunat unde trebuie ca ei lucreaza doar cu reselleri, ma pun sa sun la Asesoft International.


Sun la Asesoft International, ii povestesc cum Brian m-a trimis la Mihai de la Asesoft Distribution, ii povestesc problema, raspuns prompt, sunati la Asesoft Ploiesti sa va dau numarul de la vanzari, zic ok.

Sun acum la Asesoft Ploiesti la vanzari, iar aceeasi poveste cum am trecut din telefon in telefon si am ajuns acolo, spun ce problema am pentru a nu stiu cata oara si in culmea disperarii aud urmatoarele dupa ce i-am zis ca sunt din Bucuresti " aaaa pai nu ati sunat unde trebuie, sunati la colegii de la Bucuresti, uitati nr. 0722xxxx domnul Nadir Ismail va va ajuta sa rezolvati problema".

Si sun la Mr. Ismail, ii povestesc si lui tot sirul povestii, cred ca Ion Creanga ar fi fost muci pe langa mine asta dimineata, si ma asculta omul imi cere si el, ca si englezul, detalii de pe server, serii si alte dracii, si imi zice sa i le trimit pe mail. Le trimit eu pe mail si astept. Dupa 2 ore nu vad nici un raspuns si ma gandesc ca poate am gresit adresa de mail, ca Brian dragutul de el a raspuns in minutul 5 dupa ce am inchis convorbirea cu el, si ii mai dau un mail sa il rog sa imi confirme daca a primit mailul meu.

Dupa inca o ora imi raspunde si imi zice ca trebuie sa discut cu Ovidiu despre aceasta problema si el ma va ajuta...


Si cam asa a ramas, ori sistemul e de cacat, ori oamenii astia au fost atat de dobitoci incat zic eu, ar fi putut sa imi dea un numar pentru vanzari de la inceput, dar au preferat sa ma exaspereze pe mine. Ideea e ca mi-a facut placere sa vorbesc cu Brian decat cu romanii astia spurcati care ma faceau sa scuip cand vorbeam cu ei, a fost vorba doar de atitudine. Inca odata in unele locuri trebuie sa angajezi oameni educati. Relatiile cu clientii nu sunt pentru orice oligofren.


Numai bine.