Ma trezesc dimineata si cu ochii umflati de somn o intind spre baie, ma impiedic de prag, nu nimeresc clanta (damn! tarziu m-am culcat), ma spal cu apa rece ochii incep sa arate normal, ceata care imi acapara privirea si imi adauga o ceata alaturi de o imagine dublata a cadrelor pe care incerc sa le disting. O cana cu cafea parca ma atrage in bucatarie, dintr-o data ma simt ca in reclama aia idioata de la jacobs si las brusc mersul ala dupa miros ca gaina dupa boabe, si ma duc sa iau prima gura de cafea care reuseste sa imi descreteasca fruntea. Ceva nu e in regula si parca lipseste ceva, ma uit la mana stanga si imi vine sa o rup sa arunc cu ea departe, brusc imi dau seama imi lipseste tigara din mana. Dau fuga pana in buzunar si-mi scot jumatatea, simt ca se petrece o mica orgie de dimineata intre noi trei, damn this is good shit. Pe cat de nasoala e dimineata in general simt cum se scurg clipele cu rapiditate, si eu parca mai tare ma afund intre pernele fotoliului, dar trebuie sa plec.
Ies ametit si grabit pe usa, nu reusesc sa nimeresc butonul de la lift asa ca decid sa o iau pe scari, ma sprijin de balustrada, pantofii fug in toate partile parca nu imi asculta picioarele, nervii de otel ma ajuta sa fiu calm, reusesc sa ies in strada ma uit in toate partile, dau toti peste mine si ma invart in cerc ca un copil pierdut in NY. Ma duc grabit intr-o anume directie, inca nu stiu de ce, dar totusi acolo ma indrept, in toata agitatia ma lovesc de oameni, de alte obstacole, ma simt ca intr-un bol de sticla unde toti cei din jurul meu incearca sa escaladeze marginile iar in alunecare ma lovesc pe mine, ma simt ca o fantoma, toate parca trec prin mine, ma simt nevazut si neobservabil, toate loviturile astea ajung pana undeva inauntrul meu si desi stiu ca durerea este una de durata ea dispare la fel de repede cum se resping loviturile. Inca nu stiu de ce dar ajung la metrou, ma uit ametit la oameni care stau pe jos si dorm, parca ii invidiez si m-as aseza cu ei sa trag un pui de somn. Ma rezem de un stalp si deschid ziarul, nu stiu de ce, nu-mi amintesc cum a ajuns la mine, vad acolo toate relele care s-au intamplat de ieri pana azi, brusc incerc sa ma gandesc, ieri?, ce ieri?, nu-mi aminesc sa fi trait ieri. Dupa cateva minute vad farurile metroului cum vin spre peron, ma indepartez putin cu gandul sa nu ma calce autobuzul, se deschid usile, intru, incep sa ma dezmeticesc, cu ziarul in mana ma uit in jur, vad ca e destul de liber, imi permit sa ma asez pe un scaun. Cu un ochi in ziar si cu celalalt in jur vad o figura cunoscuta, da e o fata frumoasa care ma intalnesc in fiecare zi in acelasi loc, ma gandesc brusc, wow tot robot?, imi arunc ochii in ziar, dau de pagina cu horoscop si incerc sa imi aduc aminte de horoscopul din ziarul de ieri sa vad daca s-a potrivit, sunt asa de bulversat de ce se intampla, imi trec prea multe prin cap asa ca o las balta. Incep sa vad oameni amarati cum se urca in metrou, obositi din ture de noapte, poate murdari, poate adorm pe scaun dupa o noapte de munca, sau poate lucreaza in constructii si noaptea trecuta nu i-a ajuns sa isi odihneasca trupul, oare cat va rezista organismul lui?, imi e mila de ei, ma uit la chinezii care au venit tocmai din cealalta parte a lumii sa se speteasca muncind in praf tocmai la noi, da si ei adorm pe scaune, vad oameni care stau si se gandesc si ba sunt incruntati, ba zambesc, ba sunt sobri, ii macina problemele, sau poate ziua de ieri a fost un esec, sau, poate ziua de astazi va avea un final nu tocmai fericit. Ma intorc scarbit la ziarul meu, imi pare rau de toti, imi pare rau si de mine, oare lor le pare rau de mine?, nu stiu nu ma intereseaza, daca ar fi vina mea ca lucrurile sunt asa cum sunt as fi disparut demult.
Din reflex ma ridic de pe scaun si ies din autobuzul care de fapt era metroul care merge la capatul Bucurestiului. Urc pe scari, vad cum oamenii isi trec abonamentele prin aparate, ma controlez in buzunare si vad ca am si eu unul, oare l-am folosit? sau chiar sunt fantoma si am trecut liber?, nu reusesc sa imi dau seama. Ajung la chioscul de langa statia de metrou, ma saluta vanzatorul, ma cunoaste, in fiecare zi trec la el sa imi cumpar tigari si cateva fructe, dar niciodata nu stie ce tigari trebuie sa imi dea, ma bucura faptul ca de fieare data imi zice " tot marlboro? " zic nu, si ii zic ce sa imi dea. Plec de la magazin si merg, totusi nu ma uit in jur, nu stiu pe unde trec, ma gandesc dintr-o data sa ma uit inapoi, nu vad pe nimeni pe strada, nu stiu de ce m-am intors, ma intorc din nou sa plec la drum, vad in fata mea o cladire mare, intru si imi recunosc sala de birouri. Intru acolo zambind salut pe toata lumea in aceeasi ordine ca in fiecare zi, dar de fiecare data am impresia ca am schimbat ordinea.
Mai beau cateva cafele, reusesc sa imi revin complet, zambesc, e o zi noua si traiesc, incepe rutina de birou, glumele si discutiile cu colegii si cu sefii ma mai scot din monotonia calculatorului.
Se termina o noua zi pana la urma, ma indrept grabit spre metrou, totul este lucid acum, iau adevarul de seara, intru in metrou astept cu nerabdare sa ajung acasa, aceeasi aglomeratie, ma strecor printre toti, doar nu vreau sa fiu lovit si imbrancit. Stau cu un ochi in ziar si cu un ochi pe panoul care anunta urmatoarea statie, abia astept sa ajung la destinatie. Ma dau grabit jos din metrou, ajung la bloc, salut catelusii care se invart pe acolo si urc grabit. S-a dus o noua zi, sper sa nu mai vina si maine. OPRITI TIMPUL !!! va rog.
Numai bine.
