vineri, 20 noiembrie 2009

Singuratate


Dacă ar fi să mă întrebi cam cum mi-aş dori să fie pe un anumit segment din viaţa mea şi fără să ajungem la SF-uri de gen mulţi bani, multe maşini, femei. NU. Să păstrez aşa cât de cât o limită a decenţei şi o imagine cât de cât apropiată de realitatea pe care aş putea să o văd în acest moment. Şi aş răspunde în felul următor, mi-ar plăcea să am un loc doar al meu fie apartamentul/garsonieră mea, ba chiar şi chirie, unde să stau singur, să mă trezesc dimineaţă să dau drumul la radio cât mă spăl şi cât se face cafeaua, cafeaua făcută de mine o consider cea mai bună din lume aşa că b-), după care să stau să fumez liniştit ţigară şi să plec grăbit sper birou. După o zi de muncă să mă întorc la oaza mea de linişte unde să găsesc totul la locul lui exact aşa cum l-am lăsat, să văd ţigara în scrumieră aşa cum am stins-o pe fugă, ceaşca în acelaşi loc şi zatul care s-a dus pe fundul ei, să fie aceeaşi ordine sau dezordine pe care eu am lăsat-o în care ştiu mereu ce caut. Îmi imaginez că pot sta liniştit la masă şi în timp ce mănânc să mă uit ori la Seinfeld sau Friends, ori South Park sau Simpsons uatevar, după care să îmi sun prietenii şi să ne vedem undeva în oraş, după care să revin la liniştea mea.



Asta aş gândi, asta aş spune dacă aş fi întrebat, practic nu e aşa, am auvt de nenumărate ori ocazia să rămân singur în apartament, să nu mai fie colegii, am descoperit o plictiseală teribilă şi orice aş face întotdeauna ajung la un punct critic, fac curăţenie, mănânc, mă uit la un film, citesc câte ceva pe net, tot ajung la un moment în care lucrurile astea deja nu mai au nici un farmec şi începe să fie nasol să te facă să îţi ieşi din minţi. Televizorul îl văd că pe un obiect mare şi negru inutil aş zice, pe calculator cântă radio-ul de zor de dimineaţă, parcă nimic nu e cum trebuie, e prea linişte, o atmosferă de pensionar parcă. Am ajuns singur la concluzia că singurătatea nu e chiar aşa de interesantă precum pare, chiar dacă mă tot gândesc că ar fi super, e super doar în teorie, practic e destul de nasol, nu mă mai enervează colegii şi apoi să vină să mă împace, nu mai are vecina motiv să vină să se certe cu noi şi să ajungem să ne băgam pule în gât unii la alţii, să am după cine să arunc cu diverse obiecte când ne jucăm pe play station etc. o să îmi fie dor de toate lucrurile astea la un moment dat, la fel cum îmi e dor şi de liceu, şi de multe alte locuri şi persoane care au încetat să urmeze acelaşi drum ca şi mine şi s-au pierdut în moteluri de care eu am trecut şi la care nu o să mă întorc.



Momentan o să mă bucur de haosul pe care îl putem crea, noi cei trei care au speriat blocul, şi nu chiar aşa de tare, dar la fel cum în fiecare liceu, în fiecare facultate există un profesor ăl mai al dracu care îi fute pe toţi de generaţii, aşa şi în fiecare bloc există o familie de tâmpiţi care vin şi îţi bat la uşă din motive la fel de tâmpite şi absurde.



Numai bine.

Un comentariu: