Asa ca de dimineata

De cele mai multe ori diminetile seamana exagerat de mult intre ele, si nu una dupa cealalta ci la un interval de timp, parca au loc o serie de dejavu-uri care ma arunca intr-un timp pierdut in spatiu si desi e cunoscut pare sa nu fie explorat asa cum trebuie. 

Nedumerirea mea are la baza o intrebare pe care mi-o pun uneori: "Diminetile sunt tampite? sau doar eu?" si sunt constient de raspuns, dar in fiecare zi traiesc cu impresia si speranta ca ar fi altul. Problema apare in momentul in care constat cu stupoare ca oricat as dormi putin, mult, exagerat de mult, niciodata nu ma trezesc odihnit, astfel ca in fiecare dimineata apas pe butonul ala de cacat numit snooze de cel putin 5 ori pana imi fac curaj sa dechid ochii. Ma impiedic de cel putin 3 ori pana reusesc sa ma dau jos din pat, si cu toate puterile adunate ma duc grabit spre usa.

In drumul meu anevoios catre usa ma lovesc de pereti si de scaun, din 3 incercari nimeresc clanta si ajung in bucatarie, unde ca un peste pe uscat aprind o tigara si ascult... este e inca liniste, semn ca vecinul de jos nu a batut-o pe curva de nvasta-sa azi, asta da veste buna pentru sexul feminin din acel apartament. Desi sunt constient ca e dimineata, intunericul din casa incearca sa ma convinga ca inca mai am 5 minute libere in care as putea dormi.

Dar nu o fac, asa ca las tigara sa arda singura doar in prezenta scrumierei si cu pasi repezi si impleticiti ma duc sa ma bag sub dus. Dezavantajul de a sta in varful dealului, sau acolo unde prinzi stelele cu mana, adica etajul 8 e ca apa calda ajunge dupa ce am facut baie, m-am sters si m-am spalat pe dinti (in fiecare dimineata).

Cu un parkinson temporar si parca intentionat provocat imi pun zaharul pe langa ceasca de cafea, si reusesc sa beau primele guri care imi readuc temperatura la normal in corp. Aprind urmatoarea tigara si incep sa ma imbrac grabit deoarece incep sa realizez cat de tarziu este si ca nu mai e timp de pierdut, sting televizorul pe care nu-mi amintesc sa-l fi aprins si de ce, ies pe usa cu geanta pe umar, sireturile desfacute si camasa in toate partile, iar parul din capul meu parca ar spune multe. 

Ajung la masina si brusc totul se schimba, motorul se transforma in pedale pentru roti de piatra, centura intr-o liana, geanta de pe umar in arc cu sageti iar cheia in diferite bricege si sulite.

Plec de pe loc si vad scris mare intr-un copac: Bine ai venit in jungla...

Numai bine.