Imi e dor

De cand cu vremea asta tampita si capricioasa am inceput dracului sa o iau razna, stau singur si ma uit pe peretii pe care tot eu i-am facut albi, ca asa e mai cul, si acum chiar ca zici ca sunt la ospiciu,  si  cu o lene profunda in jigler stau a popandau si-mi aduc aminte cu drag de vremurile dulci.

Imi e dor de copilarie, si nu de faptul ca eram mic si fara creier si o frecam toata ziua, pur si simplu imi e dor de o viata simpla, fara griji, fara program si fara temeri, de vremurile cand orice sentiment care iti bantuia prin  sufletel era sincer si de multe ori iti era usor sa versi o lacrima.

Imi aduc aminte de vremurile cand eram mic mic mic ca abia ma zareai prin casa, dar totusi incepusem sa inteleg lumea care se invartea in jurul meu, tot ii auzeam pe ai mei ca m-a adus barza, si daca ma taram peste tot mai ceva ca un melc eram murdar tot timpul, jur ca mult timp am crezut ca sunt tigan si ca proasta aia de barza nu m-a adus unde trebuie. Boceam in unanimitate  si cu o gura pana la urechi ca-i disperasem pe ai mei , m-au dus la toti doctorii posibili si toti spuneau ca sunt sanatos tun. Intr-o seara mama a avut norocul sa ma spele si dupa aia sa ma treaca prin fata oglinzii, acela a fost momentul soc in care mi-am dat seama ca nu sunt tigan, ca sunt exact acolo unde trebuie, moment in care am tacut  si am devenit copilul model.

Imi e dor de lucrurile marunte care starneau bucurii in vremea cand sufeletele noastre nu erau pangarite de toate mizeriile publicate la tv, de momentele in care alergam pana nu mai puteam sa respiram pe cine stie ce dealuri, cand ne rostogoleam ca fraierii pe vreo pajiste si dupa care vomitam pana ne sareau ochii din cap, imi e dor juramintele facute celui mai bun prieten si de pactul pe care il faceam mereu, de plimbarile cu bicicleta prin toate locurile permise si nepermise, imi e dor de momentul in care mi-am dat seama ca sunt pentru prima data cel mai departe de casa.

Imi e dor de noptile petrecute in fata blocului cu prieteni si prietene, si de discutiile care parca nu se sfarseau niciodata si intotdeauna era ceva nou, imi e dor chiar si de vremurile cand ma busea mama pentru ca minteam ca mi-am facut temele sau faceam tot felul de porcarii la scoala, orice bucurie sau suparare din vremurile care au trecut au lasat o amprenta undeva acolo si ma fac sa-mi aduc aminte cu drag de tot ce a fost.

Vorbesc de lucruri demult apuse, am crescut toti si sticla aia de cola clasica, s-a transformat usor usor in bere, tigari si alte tarii pe care le consumam necontenit in baruri, pub-uri sau la terase si urasc momentele in care prietenii mei au probleme, griji si sunt nemultumiti de viata pe care am primit-o cadou si care era asa de simpla si frumoasa candva.

Imi e dor de prietenii care au plecat din viata mea cu sau fara voia lor fara sa stiu ca atunci o sa-i vad ultima data, fara sa apuc macar un zambet inainte de ultima intalnire.

Toate raman acolo unde le e locul, numai bine.